Duminică seară vine Moş Nicolae. Şi cu ce cadou mai frumos ar putea veni decât un căţeluş amârăt, născut şi crescut pe străzi.
Sărbătorile de iarnă sunt momentul în care celor mai mulţi căţeluşi le surâde norocul. Le-a surâs şi anul trecut, când peste 40 dintre ei şi-au găsit stăpâni cât ai bate din palme, poate o să le surâdă şi acum.
Animal Life şi organizatorii Târgului de Crăciun pregătesc din nou campanii de adopţii în perioada sărbătorilor de iarnă. Prima dintre aceste acţiuni va avea loc mâine, 5 decembrie 2009, de la ora 15.
Campania de adopţii va avea loc în Piaţa Mare, în apropierea bradului de Crăciun amplasat de Primărie, într-un ţarc amenajat. Copiii se vor putea juca cu cei 10 căţeluşi şi cu pisicuţele fără stăpân care îşi încearcă norocul în speranţa că vor reuşi să îşi impresioneze viitorii stăpâni.
Lupişorul din poză e unul dintre cei tru căţeluşi găsiţi azi vară de o trupă de copii întele blocului nostru. Cel care a fost invitat în emisiune la Antena 1 Sibiu şi primul dintre ei care şi-a găsit stăpân. Din nefericire, primii săi stăpâni sunt nevoiţi să se mute şi nu pot să îl ia împreună cu ei, deşi este de-a dreptul adorabil. Prin urmare, încercăm să îi găsim un nou stăpân. E metis de lup, vaccinat, deparazitat intern şi extern şi foarte jucăuş. Şi, după cum vedeţi din imagini, nu are nicio problemă cu pisicile. Dacă doriţi să adoptaţi căţelul, sunaţi la numărul de telefon 0733.00.89.40
Cei doi caini din imagini au fost adusi la o ferma din Mohu de proprietarul firmei. Din pacate, ingrijitorii fermei de abia se pot intretine pe ei, daramite nenumaratii caini din zona. Ambii caini sunt de rasa, dar sunt intr-o stare deplorabila. Sunt extrem de slabi iar pozele spun totul despre situatia lor. Deocamdata au primit mancare suficienta pentru zilele urmatoare, urmeaza sa fie deparazitati, vaccinati, tunsi. Din nefericire, nu am reusit sa le gasim un camin, ca sa ii putem scoate din acea ferma. Fiind de rasa, cainii vor fi adoptati foarte rapid, dupa ce starea lor de sanatate le-o va permite. Pana atunci, cautam niste parinti temporari, care sa poata tine acesti caini cateva saptamani, pana vor fi pusi pe picioare. Daca doriti sa ne dati o mana de ajutor, sunati la numarul de telefon 0745.320.343. Va multumim.
Au fost aruncaţi în urmă cu o săptămână, noaptea, în frig şi ploaie, la un tomberon. Acum sunt spălaţi, vaccinaţi, deparazitaţi, cu carnet de sănătate. Două sunt fetiţe tigrate, iar unul este băieţel, tigrat de culoare aurie. Sunt cuminţi şi iubitori, au învăţat deja ce au voie şi ce nu, şi mănâncă de toate. Acum au nevoie de o căsuţă a lor, de cineva care să se ocupe de ei. Cine vrea un pisoi drăgălaş, e rugat să sune la 0744.393.278.
A fost găsită pe blvd Mihai Viteazu, mieunând disperată după ajutor.
Un suflet bun a luat-o din mijlocul primejdiilor, i-a oferit un bol de lapte şi un loc cald peste noapte, dar nu o poate păstra şi vă cere ajutorul. Cine vrea să adopte pisicuţa din imagine, vă rugăm sunaţi la 0724.605.815
Doi pisoi frumosi foc au nevoie de ajutorul vostru. Au nevoie de o familie si de un loc pe care sa-l considere acasa. Daca vrei sa adoptati vreunul dintre ei, sunati la nr de tel 0744.476.703
7 puiuţi superbi, metişi de ciobănesc, îşi caută un stăpân. Căţeluşii au în jur de o lună, sunt foarte sănătoşi, bine îngrijiţi şi extrem de jucăuşi. Persoana care i-a găsit, deparazitat şi îngrijit mai are alte trei animale acasă şi nu reuşeşte nicicum să facă faţă atâtor animale în casă. Nu vreau decat sa gasesc cat de repede posibil cate un stapan pentru fiecare puiut care sa iubeasca animalele in mod neconditionat…ci doar pentru sufletele lor minunate! Căţeluşii sunt în Bucureşti. Dacă doriţi să adoptaţi unul dintre aceşti căţeluşi, sunaţi la numărul de telefon 0722 20 67 10.